Calatorii...

Daca ar fi sa multumesc cuiva, draga suflete, pentru prietenia frumoasa dintre noi, mi-as arata recunostinta celor trei orase care ne-au fost gazde la debutul povestii noastre. Caci fara ele, fara noptile din Budapesta, pranzurile si plimbarile din Viena, fara povestile pe glas de muzica din Venetia, noi nu ne-am fi recunoscut astazi ca suflete pereche.
Iti aduci aminte plimbarea noastra de cu seara din centrul orasului tanar, asa de plin de viata? Cat mi-as fi dorit sa am curaj sa te iau de mana pe podul de peste Dunare, sau sa iti zambesc a dragoste cand mi-ai adus platoul cu fructe de vara, ca sa ma hranesti! Ne uitam uimiti si nu intelegeam de ce toate cuplurile se stransesera acolo, pe podul de lumina de peste Dunare, din orasul cu castele - Budapesta. Si apoi, am aflat - era sarbatoare in cetatea lor! Si ne-am avantat in multime, eu mai mult ca sa te caut si sa te gasesc pe tine, tu mai mult ca sa imi faci jocul. Mi-ai spus ca in orasul acesta, primul de pe harta noastra, ne vom invata unul pe altul. Cladirile mari, impunatoare, ne vor fi model de trainicie, iar curgerea fluviului, exemplu de rabdare.

M-ai condus apoi, pe autostrazi imbratisate de munti, catre a doua destinatie a vacantei noastre. Am ajuns in orasul pe care l-am recunoscut ca fiind al meu. Si i-am iubit arhitectura, muzeele, parcurile, strazile atat de inguste, terasele pline de flori, cu cateva mese sculptate, la care ne asezam sa ne bem cafeaua, sa ne indulcim serile. Si acolo, in Viena, inainte sa ne sarutam in ploaie, iti amintesti, in prima seara, mi-ai oferit cea mai buna licoare care mi-a atins vreodata buzele. Am cautat apoi acel cocktail in alte colturi de lume, dar nu am regasit gustul dulce, suav, al Cosmopolitan-ului din centrul Vienei. Te-am rugat sa ramanem acolo, aproape de Schonbrunn, intr-una dintre mansardele albe, in care ne visam amandoi. Ti-am spus ca eu voi scrie romanul vietii noastre si voi canta la pian ca sa iti alung dorul de casa, ca iti voi pregati micul dejun, si pranzul, si cina, ca te voi incalzi cu trupul meu, in toate noptile, ca-ti voi citi, ca pot sa iti fiu si prieten, si iubita, si mama, si fiica, numai sa ramanem acolo. Nu mi-ai crezut niciodata intuitia, dar uite, de curand am aflat ca Viena este orasul patronat de Venus - zeita care imi este aliat si inger protector.

Si dupa cateva zile perfecte, in orasul sufletului meu, m-ai luat de mana si m-ai dus catre locul in care apa imbratiseaza piatra. In care natura stapaneste omul, iar istoria este suveranul prezentului. Mi-ai aratat un colt de lume de poveste, mi-ai daruit o bijuterie. Caci nu mai vazusem oras mai plin de taine, de mister, mai frumos. Venetia - oras muzeu! Aleile de apa, oamenii, piata, muzica, portul, sampania, bisericile, podurile micute, gradinile, mastile, culorile, mirosurile, toate mi se pareau parte de vis, de scenariu. Dansul nostru din fiecare seara, dupa cina, in San Marco, artificiile, zambetul tau, tigara ta de foi, dorinta mea! Noptile atat de calde, de umede, balconul in care ieseai dupa ce faceam dragoste, cornurile si cafeaua de dimineata, tacerea noastra de langa apa. Casa in care a locuit cineva celebru, bratara pe care mi-ai cumparat-o cadou, chelnerul care mi-a sarutat mana, rochia lunga de voal alb, tu si cu mine. Cu teama am pasit apoi spre casa, cu teama ca lasand in urma Venetia, Viena, Budapesta, te voi pierde. Tulburata, de gandul ca vor ramane numai amintiri in sufletul meu.

Ai incercat apoi, clipa de clipa, luna de luna sa imi oferi cate o farama de vacanta, de visare. Astept cu nerabdare vara noastra. Stiu ca vom pleca catre alte destinatii, ca-mi vei dezvalui alte orase. Si mai stiu, iubitul meu, ca celor trei povestite, le sunt pe veci recunoscatoare! Caci mi te-au daruit pe tine!"

Barcelona, oras al simturilor

Fiecare calatorie iti dezvaluie un drum catre tine insuti. Te dezvaluie pe tine, sub o alta culoare, iti arata o nevoie ascunsa bine, iti ofera pace si impacare, te lasa sa te iubesti mai mult decat acasa. Sau cel putin, acest lucru mi se intampla mie.

Prefer calatoriile spontane. Imi place sa deschid pagina cu bilete de avion si sa imi las intuitia sa aleaga destinatia. Nu ma interesez niciodata despre locurile pe care le voi vizita, despre istorie, preturi, vreme, frumuseti, restaurante, evenimente. Imi place sa descopar un oras asa cum imi descopar iubitul. Fara sa il caut, fara sa cer informatii, fara sa insist.
Calatoriile pe care le-am facut dupa reteta mea au fost deosebite. Si acum invat ca si iubirile alese asa, spontan, cu emotie, fara ganduri si planuri sunt cele mai fericite.

Am cunoscut de curand un loc minunat. O rascruce de drumuri, de rase, de pamant si uscat. Un oras in care arhitectura senzuala se impleteste armonios cu puterea transparenta a cladirilor de business. In care un parc te poate face sa te simti copil pentru ca adaposteste o cladire de turta dulce. Un tarm de mare lenes si impodobit cu iahturi de parca ar fi imbracat in bijuterii. O strada in care esti inconjurat de sute de persoane dar nu te simti niciodata obosit. Aceasta minune de cetate care neobosit te invita sa o patrunzi, sa o afli, sa o atingi. Sa ii simti tactil piatra cu care se apara si sa iti incanti privirea cu vedele prezent. Sa te lasi mangaiat de soare si de briza.

Barcelona miroase a libertate. Spre deosebire de alte cetati, ea nu te apasa. Nici nu te infricoseaza. Acest targ modern iti aminteste despre visuri devenite realitate. Despre cladiri visate si inchipuite care devin repere peste ani pentru ca un om a crezut in el. Putin spus om, poate sfant. Cazut pentru putin timp pe pamant ca sa povesteasca viitorului despre ce putem realiza daca ne lasam sufletul sa creeze. Antonio Gaudi era fermecat de simplitate. In loc sa deseneze o floare pe o panza, sa schiteze o tulpina, el a domesticit piatra si a creat o floare. Si nu numai una.

Orasul iti inspira joaca. Cu reguli clare. Bulevardul Diagonal (superb ornat de magazine) si cele cateva artere principale iti ingradesc terenul. Si daca intri in labirint, ramai uimit de cladiri, de forme, de umbre, de flori, de copaci plantati in piatra, de picturi imense ce strajuiesc intrare in case, de piatete in care exista obligatoriu o fantana, de catedrale ascunse si ferite. Si cateodata auzi clopote, altadata rasete, mai spre centru muzica. E o incantare a simturilor. Orasul iti atata curiozitatea. Iti ofera invitatii la teatru, caci arta se desfasoara in inima lui.

Ferita de un zid, printre bijuterii de arhitectura, intr-o gradina superba, cineva canta la chitara. Ma uit printre gratiile negre ale portii de fier si ma intreb: imi place mai mult mirosul de vechi al fierului, ma incanta mai mult sunetul care canta despre dragoste, prefer sa mangai piatra mare, uzata si fina care seamana in ochii mei cu pielea barbatului matur si puternic pe care il ador?

Nu ma pot hotara. Nu stiu sa aleg intre frumusetile Barcelonei.

Stiu insa ca acolo as vrea sa iubesc, sa daruiesc, sa primesc, sa ma joc, sa gust, sa ating, sa inchid ochii, sa sarut marea, sa ma impodobesc in nisip, sa fiu desculta, sa rad cu toata pofta, sa uit, sa cad istovita de fericire.
Acolo vreau sa mor, incalzita de piatra si alintata de flori. Si de menta.
Barcelona, te ador!