AlinaA

Cavalerul...

2012-01-06T05:50:00.000-08:00

A fost odata un Cavaler viteaz, care traia trecand de la o batalie la alta. Avea un cal negru ca taciunele si o platosa de otel lucitor.
Intr-o zi ratacea prin vai si prin paduri, fara vreun tel anume, in cautarea unor aventuri, cand dadu peste o inscriptie ciudata: “ Aici incepe Imparatia Fara Timp”. Privi in jur, dar in afara de inscriptia aceea, nimic nu indica granitele unei imparatii. Cavalerul merse, plin de curiozitate, mai departe, si numai ce vazu o poarta, o poarta masiva de otel, pe care se afla aceeasi inscriptie: “Pe aici se intra in Imparatia Fara Timp”. Cavalerul trecu de pragul acela ciudat. Colinda atent prin valea inverzita, care I se deschise inainte, dar nu vedea nici urma de fiinte omenesti. Rataci asa, incoace si incolo, ziua intreaga, iar la caderea serii poposi sa se odihneasca sub un copac. Noaptea era calda si blanda, iar Cavalerul se simtea ostenit si fara putere. Platosa atarna foarte greu. Ar fi vrut sa si-o scoata, sa se elibereze pentru totdeauna de ea si sa mearga mai departe vesel si sprinten. Dar ii era frica. O frica groaznica. Fara platosa era lipsit de aparare. Orice dusman ar fi putut sa il atace si sa il raneasca, si pe urma, cu platosa era un cavaler, fara platosa cine mai era el oare? Ce avea sa mai faca pe lume fara armura si bidiviu? Cu aceste ganduri adormi.

Dimineata se trezi devreme si porni din nou sa cutreiere valea. Deodata, vazu in departare o preafrumoasa domnita. Era fata pe care o visase dintotdeauna, femeia visurilor sale, printesa lui. Se puse pe fuga ca s-o poata ajunge, si de cum ajunse inaintea ei, se repezi si o stranse in brate. Dar printesa se facu nevazuta. Disparu, pieri in vazduh intr-o clipa, lasandu-l pe cavaler sa stranga in brate doar aerul. Il cuprinse o durere arzatoare, planse cu lacrimi de disperare si de jale si porni din nou la drum, nemangaiat. Si numai ce o vede din nou in zare pe preafrumoasa printesa. Simti ca ii sare inima din loc si porni dupa ea. O ajunse din nou, o lua in brate si printesa se facu iar nevazuta. Lucrul acesta se repeta de mai multe ori. Cavalerul era coplesit de durere. Plangea de dor si disperare. Nu era nimic de facut. Nu putea trai fara femeia aceea si nici nu putea sa o aiba.

Intr-o zi, in timp ce Cavalerul zacea, foarte disperat sub un copac, ii aparu dinainte o batrana. E o batrana imbracata ciudat, cu ochi albastri si cu un suras bland. S-ar fi zis ca e zana, daca nu ar fi fost atat de in varsta. Ii spune ca trebuie sa isi scoata pe data platosa si sa se scalde in rau. Daca va ramane in apa raului trei zile si trei nopti, ea se va intoarce sa ii dea ajutor. Cavalerul este atat de abatut, ca nu-I prea vine sa-I dea crezare, dar e totodata asa de deznadajduit, incat se hotaraste sa incerce. Isi scoate platosa si se cufunda in apa. Apa e rece si limpede. Ramane acolo si asteapta. Trece o zi, apoi trece si noaptea si tot asa, uite ca trec trei zile, iar lui incepe sa-I mai vina inima la loc.

Dupa trei zile, vine din nou batrana si ii spune ca poate sa iasa din apa. Trebuie sa isi lase acolo platosa. Daca vrea neaparat, poate sa-si ia cu el spada. Pe urma ii da o unsoare lipicioasa cu care sa se unga pe maini, pe brate si pe piept, in felul acesta, cand o va imbratisa pe printesa, ea n-o sa-i mai scape din brate.
Cavalerul porneste iar la drum si, dupa putina vreme, numai ce apare printesa. El alearga ca un nebun, o ajunge din urma si o ia in brate. Printesa ramane lipita de el. Dar, in loc sa se zbata, I se arunca de gat si il acopera cu sarutari. Printre lacrimi, ii multumeste ca a salvat-o. Era sub puterea unui blestem, era silita sa dispara de fiecare data pana ce avea sa gaseasca un print care s-o poata tine; atunci vraja trebuia sa se destrame si ea sa devina o femeie ca toate celelalte.

Astfel, Cavalerul si printesa au ramas impreuna si au trait fericiti pana la adanci batraneti.

Povestea cufarului

2011-11-26T09:00:00.000-08:00

A fost odata ca niciodata un cufar. Inchis cu multe lacate, pentru ca ascundea un mare secret. In cufar nu se gaseau comori, aur, pietre pretioase, obiecte de valoare. Se adaposteau acolo temeri, mistere, toate acele lucruri neintelese, obscure si mohorate, care ar fi intunecat zilele oricui ar fi fost in preajma. Asupra acestui cufar fusese aruncat un mare blestem, care actiona ca o masura de protectie. Acela de a nu fi deschis decat de catre persoana care ar fi putut intelege si transforma raul. Astfel, oricine incerca sa deschida cufarul se lovea de o mare rezistenta si in cele din urma abandona.

Intr-o zi insa, in calea cufarului au ajuns doua persoane. Un barbat si o femeie. Care in inconstienta lor au incercat sa rupa lacatele. Au simtit pericolul, au realizat ca sansele sunt foarte mici, insa ametiti de ideea ca ar putea sa gaseasca o comoara au continuat in demersul lor. Au urmat zile si nopti grele, pline de cosmaruri, cu frici, suparari si neincredere. Blestemul cufarului actiona direct asupra sufletului celor doi, anuland orice era bun si frumos in ei. Au devenit orgoliosi, neincrezatori, s-au luptat unul cu altul, cu scopul de a nu avea nici unul dintre ei castig de cauza. Pana intr-o zi, cand realizand ca nu mai au nimic de pierdut, ca devenisera Umbra, ca abandonasera credinta si increderea in bine, cufarul ca prin minune s-a deschis.

Blestemul fusese inlaturat, pentru ca in toata aceasta metamorfozare a celor doi, acceptasera raul din ei. Fiecare pe al celuilalt. Si incheiasera un proces de evolutie. Lacatele au putrezit si tematori, au deschis impreuna obiectul care in imaginatia lor inca ascundea comori. Cu grija, cu atentie, au ridicat partea de sus, sperand ca ce vor gasi, ii va imbogati. Nu au fost insa surprinsi, cand in locul aurului, pietrelor pretioase au descoperit propriile framantari. Au privit secretele, minciunile, nelinistile si visele neimplinite. Si-au regasit amintirile dureroase, prejudecatile care ii tineau captivi, frica care le amortea bucuria. S-au luat de mana si s-au privit ca niciodata. Pentru ultima data.

Fiecare dintre noi adapostim in suflet un cufar. Unii il zavoram bine, ca raul sa fie sub control, altii il pictam si il infrumusetam, astfel incat sa atenuam raul. Si doar putini dintre noi lasam cufarul deschis si gazduim in el atat intunericul cat si lumina.

Nu stim ce s-a intamplat cu cei doi calatori care au reusit sa inlature blestemul. Dar un lucru e cert, au invatat mult. Si poate, cu ajutorul Celui de Sus, au devenit oameni mai buni.

Barcelona with love

2011-08-25T12:32:00.000-07:00

E, am coborat sa scriu, insa nu imi gasesc cuvintele. Vreau sa scriu despre ce inseamna frumos, despre cum frumosul se regaseste numai in lucrurile simple, despre detalii superbe care ne inconjoara zi de zi dar pe care nu le mai vedem din cauza ca ne devin familiare.

Port mereu scenarii cu mine si fiecare gest, lumina, culoare, cuplu, privire, zambet, ma face sa imi doresc sa scriu. Simturile imi sunt mai atente, poate din cauza ta, nu stiu.

Astazi mi-am dorit sa fac dragoste doar auzind pe cineva vorbind. Nici nu stiu din ce parte s-a auzit vocea de barbat, vorbea in spaniola, nu am inteles ce spunea. Dar trupul meu a reactionat, iar mintea mea s-a minunat de clipa in care o tonalitate, un timbru, un glas si o limba diferita de a mea m-au facut sa tresar.

Apoi, mirosul de menta pe care il simt cand ma apropii de gradinile de aici. Ma elibereaza, daca exista asa ceva. Ma ajuta sa ma simt libera, nu eliberata de altcineva, doar libera.

Piatra pe care o gasesc aici, este piatra din visele mele. Ma uit la ziduri, la drumuri, la cladiri si revad numai acele detalii pe care le port cu mine. Nu observ cladirile pe care le vede Rox, dar vad franturi, bucati de ziduri si piatra care parca spune povesti. Si in timp ce merg desculta sau ating un zid, in mintea mea explodeaza o multime de ganduri despre cine, cum, de ce si cand a trait acolo, cum as trai eu acolo, cine as fi eu daca as trai acolo.

Mi-a placut cafeaua de azi dimineata. Mi-a mai placut ca nu ne-am oprit sa mancam pentru ca asa trebuia, pentru ca ne era foame, ci am continuat sa mergem aproape o ora pana cand am simtit ca trebuie sa ne oprim. Nu am ales nici cel mai frumos, nici cel mai luxos loc, am inteles apoi ca l-am ales pe cel mai intim. Si acolo cafeaua avea gust de dragoste, aroma de cuplu, de joaca in zori. Si in exercitiul meu de prezenta, m-a uitat in jur si am vazut emotie. Un cuplu in varsta, vorbeau nemteste. El boem, ea protectoare. El hazliu, cu atingeri de Don Juan, ea increzatoare, putin materna. Mi-au placut.

Am ridicat privirea si la etaj in fata mea, un barbat tanar cu palarie. Pentru o secunda am crezut ca esti tu. Apoi, am vazut femeia care s-a asezat langa el si m-am trezit din inchipuirea mea. S-a indreptat catre ea, apoi a chemat chelnerul. Am vazut cum a mangaiat-o pe obraz.

Apoi, in stanga mea o mama isi saruta nou nascutul. M-a mirat fragezimea copilului si un gand absurd mi-a venit: ca eu nu l-as fi scos la plimbare, este prea mic. De parca eu ma pricep la lucruri de genul acesta.

Si apoi, alte si alte cupluri. Dar nu cum le vezi la noi acasa, sau cum le vedeam eu cu putin inainte. Nu am vazut defectele, privirile artagoase, gesturile de razboi sau de infrangere. Nu am mai vazut nici macar mici compromisuri, nici zambete false, nici priviri intoarse catre alt trup sau alt zambet.

Si in timp ce imi sorbeam cafeaua si ma uitam in jur, am rezistat tentatiei de a ma lua in ras. Am avut pentru cateva clipe gandul ca fiind indragostita vad totul in roz. Insa mi-am biciuit gandul si am inteles cu sufletul. Si mi-am zis ca pana nu imi educ gandurile, sa fie pozitive, luminoase si cuminti, voi "gandi" numai cu sufletul!

Felia de tort pe care ti-am promis-o...

2011-02-11T11:54:00.000-08:00

Cu cateva zile in urma, am rasfoit trecutul prietenilor mei. Sub pretextul unei petreceri aniversare, am adunat momente, chipuri si intamplari pe care le-am expus apoi sub forma de fotografii in incaperea in care ne-am adunat. Cautam poze in care sa ne regasim cu totii si ipostaze dintre cele mai haioase. Si in timp ce dadeam fila cu fila, printre ani de prietenii, orase vizitate si petreceri insirate, m-a napadit tristetea. Pentru ca unul dintre noi, prezent in aproape toate fotografiile...urma sa absenteze de la sarbatoarea noastra.

Prieten drag, care s-a indepartat, sau pe care l-am indepartat noi toti, care a decis sa isi traiasca iubirea dupa regulile proprii, renuntand la prieteni de suflet. L-am judecat, nu o data, pentru atitudinea curajoasa de a-si urma sentimentele si de a ignora ratiunea. L-am blamat, crezand cu tarie ca iubirea fraterna pe care o primesti neconditionat de la un prieten, valoreaza mai mult, ca e mai pretioasa deoarece e dovedita in timp si cizelata de experiente.

Insa...aveam sa ma insel. Sau sa simt reversul.

M-am obisnuit deja cu intamplari care au rolul de a-mi rasturna credintele. Cum ar fi ultima traita, in care am pus la indoiala iubirea neconditionata, in care s-a clatinat increderea si s-a stins bucuria. Intamplare care ma forteaza sa ma retrag, sa imi pun iarasi lacat la suflet si sa privesc circumspect, cu ochi de om mare, cele din jur. Dar fara aceasta intamplare, nu as fi realizat, ca in fericirea mea, credeam ca detin toate raspunsurile. Ca de fapt aroganta era a mea, nu a prietenului meu absent. Ca eu eram cea care impuneam reguli altuia, desi sustineam sus si tare nevoia fiecaruia de libertate.

Si acum, dupa rasturnari de bucurii si tristeti, ma simt mai usoara. Pentru ca cele intamplate mi-au aratat din nou ca mereu invatam. Despre noi, cei adevarati si despre noi, cei inchipuiti.
Si voi avea mai multa grija...voi judeca mai putin, voi evalua cu mai mult discernamant si ma voi intreba mereu - ce doreste sa imi sopteasca aceasta intamplare despre mine?

Falling in love with a stranger

2010-05-09T06:26:00.000-07:00

Sunt una dintre acele persoane care nu crede in dragostea la prima vedere. Pentru ca nu mi s-a taiat rasuflarea decat o singura data in viata, pentru ca iubirile mele au necesitat timp sa creasca si munca sa dea roade, pentru ca am devenit cu timpul foarte selectiva. Si umbrita de prejudecatile mele, am trecut poate pe langa oameni care meritau atentia si admiratia mea.

De foarte curand am cunoscut un barbat care m-a cucerit fara vorbe, doar prin zambetul lui. Un barbat chipes, pe gustul meu, care ar fi trecut pe langa mine fara sa il observ, daca nu as fi fost singura, intr-o tara straina, inconjurata de o limba pe care cu niciun chip nu o pot intelege. Daca emotionata fiind, putin speriata, nu as fi dat la o parte valul prejudecatilor de pe ochii mei ca sa il pot privi si as fi trecut indiferenta pe langa el, asa cum procedez in situatiile autohtone. Insa, acolo, la sute de kilometri departare de casa, am zambit a inocenta si am dat curs intalnirii noastre intamplatoare, menite sa imi dea o lectie de viata.

Am invatat ca ma pot indragosti foarte usor, ca nu e nevoie de povesti, intalniri, timp petrecut impreuna, ca sa ma conving ca omul de langa mine merita o sansa. O privire calda, care spune mai mult decat o mie de cuvinte, un zambet care ma cheama langa el, un gest care desi simplu, imi ofera incredere, mi-au fost de ajuns sa imi deschid sufletul si sa ma indragostesc in interval de cateva minute.

Ne-am revazut pentru cateva clipe a doua zi, cand mi-a inseninat iarasi ziua cu zambetul lui. Am schimbat putine cuvinte, cu siguranta dintre cele mai banale. Dar privirile noastre au vorbit o limba comuna, care nu avea nevoie de translator sau de protocoale. Privirile noastre treceau de barierele inventate, de tiparele pe care le folosim cu totii ca sa cucerim.

A trebuit sa plec inainte sa ii spun "la revedere", inainte sa ii dau de inteles cat de mult m-a bucurat intalnirea cu el. Nu stiu cand si daca voi mai merge in orasul lui, daca il voi revedea vreodata. Stiu insa ca de la acea intalnire atitudinea mea s-a schimbat.

De la reintoarcerea acasa, am ridicat ochii din grijile sau planurile care imi umbreau amiezele si am inceput sa cunosc oameni noi. Si am inteles, in sfarsit, ca numai eu impuneam limite si ca numai eu puteam renunta la ele.

Looking for...

2010-04-21T15:46:00.000-07:00

Recunosc, sunt atrasa de bijuterii! Si ma rasfat cu ele. Sunt alintul meu, sunt mangaierea de pe piept, sunt zgomotele jucause de la maini. Sunt sclipiri de mister pe lobul urechii, sunt intrebari puse sau nepuse strase toate in piatra de pe deget. De ma intrebi care-mi sunt mai de pret, va trebui sa astepti sa le caut in adancurile memoriei, sa forez dupa povestile lor.

Sa deschid sertarul cu dragoste, cel cu calatorii, ori cel pe care scrie poleit "sarbatori". Sa imi aduc aminte de mare, de alta mare si, inca o mare! De un sat de departe, unde, mi-am vandut sufletul pe un inel. Inel topit pe degetul meu, din argint indragostit de nisip, de soare si de vara.

Sa revad rosul florii de la mana. Si zambetul cald al celui care mi-a adus de peste ocean, bratara mea de lemn si rosu. Bratara mea de drag.

Imi aleg cu grija podoabele, nu dupa vreo ratiune de asorte, ci dupa emotiile pe care le cuprind in ele. Si merg increzatoare pe drumul vietii mele, niciodata singura, mereu cu o poveste care-mi tine loc de prieten, mascata in culorile, liniile, curbele, stralucirile bijuteriilor mele.

Si in apusul zilelor, cand sufletul meu ajunge acasa, imi trimit la culcare podoabele. Si atunci imi raman drept giuvaiere, cele ce le port cu mine mereu: caldura, devotamentul, puterea, rabdarea. Iar tu, de-mi esti alaturi, te vei alinta cu ele, te vor mangaia si azi, si maine, si in toate zilele si noptile noastre.

Calatorii...

2009-11-08T09:56:00.001-08:00

Daca ar fi sa multumesc cuiva, draga suflete, pentru prietenia frumoasa dintre noi, mi-as arata recunostinta celor trei orase care ne-au fost gazde la debutul povestii noastre. Caci fara ele, fara noptile din Budapesta, pranzurile si plimbarile din Viena, fara povestile pe glas de muzica din Venetia, noi nu ne-am fi recunoscut astazi ca suflete pereche.
Iti aduci aminte plimbarea noastra de cu seara din centrul orasului tanar, asa de plin de viata? Cat mi-as fi dorit sa am curaj sa te iau de mana pe podul de peste Dunare, sau sa iti zambesc a dragoste cand mi-ai adus platoul cu fructe de vara, ca sa ma hranesti! Ne uitam uimiti si nu intelegeam de ce toate cuplurile se stransesera acolo, pe podul de lumina de peste Dunare, din orasul cu castele - Budapesta. Si apoi, am aflat - era sarbatoare in cetatea lor! Si ne-am avantat in multime, eu mai mult ca sa te caut si sa te gasesc pe tine, tu mai mult ca sa imi faci jocul. Mi-ai spus ca in orasul acesta, primul de pe harta noastra, ne vom invata unul pe altul. Cladirile mari, impunatoare, ne vor fi model de trainicie, iar curgerea fluviului, exemplu de rabdare.

M-ai condus apoi, pe autostrazi imbratisate de munti, catre a doua destinatie a vacantei noastre. Am ajuns in orasul pe care l-am recunoscut ca fiind al meu. Si i-am iubit arhitectura, muzeele, parcurile, strazile atat de inguste, terasele pline de flori, cu cateva mese sculptate, la care ne asezam sa ne bem cafeaua, sa ne indulcim serile. Si acolo, in Viena, inainte sa ne sarutam in ploaie, iti amintesti, in prima seara, mi-ai oferit cea mai buna licoare care mi-a atins vreodata buzele. Am cautat apoi acel cocktail in alte colturi de lume, dar nu am regasit gustul dulce, suav, al Cosmopolitan-ului din centrul Vienei. Te-am rugat sa ramanem acolo, aproape de Schonbrunn, intr-una dintre mansardele albe, in care ne visam amandoi. Ti-am spus ca eu voi scrie romanul vietii noastre si voi canta la pian ca sa iti alung dorul de casa, ca iti voi pregati micul dejun, si pranzul, si cina, ca te voi incalzi cu trupul meu, in toate noptile, ca-ti voi citi, ca pot sa iti fiu si prieten, si iubita, si mama, si fiica, numai sa ramanem acolo. Nu mi-ai crezut niciodata intuitia, dar uite, de curand am aflat ca Viena este orasul patronat de Venus - zeita care imi este aliat si inger protector.

Si dupa cateva zile perfecte, in orasul sufletului meu, m-ai luat de mana si m-ai dus catre locul in care apa imbratiseaza piatra. In care natura stapaneste omul, iar istoria este suveranul prezentului. Mi-ai aratat un colt de lume de poveste, mi-ai daruit o bijuterie. Caci nu mai vazusem oras mai plin de taine, de mister, mai frumos. Venetia - oras muzeu! Aleile de apa, oamenii, piata, muzica, portul, sampania, bisericile, podurile micute, gradinile, mastile, culorile, mirosurile, toate mi se pareau parte de vis, de scenariu. Dansul nostru din fiecare seara, dupa cina, in San Marco, artificiile, zambetul tau, tigara ta de foi, dorinta mea! Noptile atat de calde, de umede, balconul in care ieseai dupa ce faceam dragoste, cornurile si cafeaua de dimineata, tacerea noastra de langa apa. Casa in care a locuit cineva celebru, bratara pe care mi-ai cumparat-o cadou, chelnerul care mi-a sarutat mana, rochia lunga de voal alb, tu si cu mine. Cu teama am pasit apoi spre casa, cu teama ca lasand in urma Venetia, Viena, Budapesta, te voi pierde. Tulburata, de gandul ca vor ramane numai amintiri in sufletul meu.

Ai incercat apoi, clipa de clipa, luna de luna sa imi oferi cate o farama de vacanta, de visare. Astept cu nerabdare vara noastra. Stiu ca vom pleca catre alte destinatii, ca-mi vei dezvalui alte orase. Si mai stiu, iubitul meu, ca celor trei povestite, le sunt pe veci recunoscatoare! Caci mi te-au daruit pe tine!"

Barcelona, oras al simturilor

2009-11-08T09:47:00.000-08:00

Fiecare calatorie iti dezvaluie un drum catre tine insuti. Te dezvaluie pe tine, sub o alta culoare, iti arata o nevoie ascunsa bine, iti ofera pace si impacare, te lasa sa te iubesti mai mult decat acasa. Sau cel putin, acest lucru mi se intampla mie.

Prefer calatoriile spontane. Imi place sa deschid pagina cu bilete de avion si sa imi las intuitia sa aleaga destinatia. Nu ma interesez niciodata despre locurile pe care le voi vizita, despre istorie, preturi, vreme, frumuseti, restaurante, evenimente. Imi place sa descopar un oras asa cum imi descopar iubitul. Fara sa il caut, fara sa cer informatii, fara sa insist.
Calatoriile pe care le-am facut dupa reteta mea au fost deosebite. Si acum invat ca si iubirile alese asa, spontan, cu emotie, fara ganduri si planuri sunt cele mai fericite.

Am cunoscut de curand un loc minunat. O rascruce de drumuri, de rase, de pamant si uscat. Un oras in care arhitectura senzuala se impleteste armonios cu puterea transparenta a cladirilor de business. In care un parc te poate face sa te simti copil pentru ca adaposteste o cladire de turta dulce. Un tarm de mare lenes si impodobit cu iahturi de parca ar fi imbracat in bijuterii. O strada in care esti inconjurat de sute de persoane dar nu te simti niciodata obosit. Aceasta minune de cetate care neobosit te invita sa o patrunzi, sa o afli, sa o atingi. Sa ii simti tactil piatra cu care se apara si sa iti incanti privirea cu vedele prezent. Sa te lasi mangaiat de soare si de briza.

Barcelona miroase a libertate. Spre deosebire de alte cetati, ea nu te apasa. Nici nu te infricoseaza. Acest targ modern iti aminteste despre visuri devenite realitate. Despre cladiri visate si inchipuite care devin repere peste ani pentru ca un om a crezut in el. Putin spus om, poate sfant. Cazut pentru putin timp pe pamant ca sa povesteasca viitorului despre ce putem realiza daca ne lasam sufletul sa creeze. Antonio Gaudi era fermecat de simplitate. In loc sa deseneze o floare pe o panza, sa schiteze o tulpina, el a domesticit piatra si a creat o floare. Si nu numai una.

Orasul iti inspira joaca. Cu reguli clare. Bulevardul Diagonal (superb ornat de magazine) si cele cateva artere principale iti ingradesc terenul. Si daca intri in labirint, ramai uimit de cladiri, de forme, de umbre, de flori, de copaci plantati in piatra, de picturi imense ce strajuiesc intrare in case, de piatete in care exista obligatoriu o fantana, de catedrale ascunse si ferite. Si cateodata auzi clopote, altadata rasete, mai spre centru muzica. E o incantare a simturilor. Orasul iti atata curiozitatea. Iti ofera invitatii la teatru, caci arta se desfasoara in inima lui.

Ferita de un zid, printre bijuterii de arhitectura, intr-o gradina superba, cineva canta la chitara. Ma uit printre gratiile negre ale portii de fier si ma intreb: imi place mai mult mirosul de vechi al fierului, ma incanta mai mult sunetul care canta despre dragoste, prefer sa mangai piatra mare, uzata si fina care seamana in ochii mei cu pielea barbatului matur si puternic pe care il ador?

Nu ma pot hotara. Nu stiu sa aleg intre frumusetile Barcelonei.

Stiu insa ca acolo as vrea sa iubesc, sa daruiesc, sa primesc, sa ma joc, sa gust, sa ating, sa inchid ochii, sa sarut marea, sa ma impodobesc in nisip, sa fiu desculta, sa rad cu toata pofta, sa uit, sa cad istovita de fericire.
Acolo vreau sa mor, incalzita de piatra si alintata de flori. Si de menta.
Barcelona, te ador!

Inceput de zi...

2009-05-26T14:55:00.000-07:00

Trezit la 6.15 AM, dupa doar doua ore de somn. Atat a binevoit stapana mea - mintea, sa se odihneasca. Imbracat repejor la ora 7 AM si iesit afara. Mutat masina pe alt loc de parcare, pentru ca pe primul loc, gasit in noaptea precedenta, parca nu statea bine.
Punem PAUZA cateva secunde...aer proaspat, taios de dimineata, copacii inca infloriti din gradina blocului, miros duios si rece. Inspir aer adanc, mintea, plamanii, stomacul, se curata de rele. Expir tot, raman goala, inchid ochii, repet dusul de aer. Frison de frig, dar ce bine este!
Las frana de mana, a-ntaia, sofez pentru doua minute si imi culc prietena, insotitoarea de drum, intr-un loc mai ferit. hmmm...sub un alt copac inflorit. Si respir iarasi.

Zambesc, urc in camera, ma cuibaresc in pat unde raman pentru o ora. Corpul meu ar vrea atat de mult sa doarma, mintea mea a luat-o deja la trap, iarasi in prea multe directii deodata. 8.15 zice un alt insotitor, telefonul meu, prietenul meu destept, pe care il privesc dimineata la trezire, seara la culcare, de zeci de ori in timpul zilei. Ia te uita, esti chiar demn de o gelozie! Pacat ca nu ai suflet, caci prezent imi esti. Dus in cinci minute, ma imbrac in aroma de nuca, ma fac frumoasa. Dar nu prea, caci ochii si tenul vor odihna. Hai totusi, un pic de fard, cat sa traseze o umbra, si rimel.
Pe buze vesnicul lipstick de cirese, care deschide sertarul cu zambete. Mananc pe fuga cateva boabe de struguri, ce bucurie, sa manaci struguri oricand ai chef. Frumoasa-i libertatea!

Si acum, se face tarziu...bifat laptopul, echipamentul de sport, cartea pe care vreau sa i-o daruiesc lui, bifat geanta de umar...prea multe de tinut minte, ce sa mai zic de purtat pana la masina. Ce bine ca azi nu port tocuri, as fi cazut sigur pe scarile de la intrare, cu asa o incarcatura pe brate.

In sfarsit 20 de minute de relaxare, cat imi ia sa ajung la teatru. Iubire in spaniola, portugheza, engleza, toate la radio. Geam deschis, cat sa fie putin racoare. Parca mai putine ganduri, iar cele care sunt, macar sunt ordonate: ce am de facut astazi cu echipa, mail-urile plictisitoare dar obligatorii pe care le-am pus in agenda, cateva telefoane. Cafeaua cu fetele mele, de abia astept!

Uite-l ca vine. Urca, ma imbratiseaza, spune "Ce frumoasa esti!" Primesc timida complimentul, retrag privirea, pun zavor la inima. Nu de alta, dar suntem acum, eu si inima, sub tratament. Ne delectam doar cu emotii mici. Nu ii daruiesc cartea, ar fi ridicol. Coboara, las frana de mana, a-ntaia, pornesc. Alte 20 de minute de liniste superba in sufletul meu. Si zambet constant pe buze.
Normal, a zis ca esti frumoasa!

Happy, happy car!

2009-05-20T12:25:00.000-07:00

Unora dintre noi ne plac intelectualii, altora artistii, si mai stiu pe unele care prefera descurcaretii in ale vietii. Altele ne orientam dupa cat de mare are el biroul si la ce etaj este localizat, cu cat mai sus, cu atat mai bine. Unele ne uitam dupa caii putere din parcare, ori dupa ceasul de la mana. Sau ne mai atrag privirea liniile facute de umeri, spate, tors, ori picioare. Stiu dudui care prefera sportivii, altele - mai stilate - care socotesc ca marca de laptop sau modelul de blackberry masoara IQ-ul si potenta, nu in pat, ci in piata. Cea financiara.
M-a intrebat odata, Bibi, colega de birou si experta in citit cv-uride barbati, ce masina are el. El, pe care il cunoscusem de curand, el care ma cucerise subit, la prima vedere. Cu un zambet usor, cu putina timiditate, cu o cutie de bomboane. Deci dupa prima intalnire, Bibi ma intreaba: "ei, dragut este, bifat. Dar ce masina are? aaaa..aaaahhhh, pai...nu stiu...ca nu mi-a trecut prin cap sa ma uit..."

Hhmm, da! Si asta spune tot! Bibi dezamagita, eu perplexa. Nu pentru ca descoperisem cu stupoare ca nu recunosc o marca auto, caci slava domnului, nu sunt asa de multe pe strazile noastre, recent intrate in lumea buna, europeana, incat sa nu le recunosti. Dar, perplexa, pentru ca acum, la lumina soarelui si nu a lunii, cum fusese in noaptea precedenta, cu el, era clara si prea usor de inteles situatia. Ma indragostisem lulea, la prima vedere.
Ii stiam numele si locul unde lucreaza. Nu ii stiam functia pentru ca avea denumire in engleza si cerea efort sa inteleg, iar tot efortul meu era ghemuit in stransoarea mainii lui. Caci era calda, fina si mirosea placut. A barbat pe care ai vrea sa il mangai, sa il iubesti mult, incet, dar sigur, cum se spune. Mai stiam despre el ca sofeaza o masina mica, cu patru usi. Masina minunata, care ne-a purtat pe melodii de dragoste catre un lac, intr-o seara cu luna plina. Iar cand draga de ea, masina, a pus frana si ne-a oprit acolo, la colt deBucuresti, iar el mi-a deschis portiera, eu am crezut ca visez. Pentru ca m-a condus pe taram de arome. Arome de flori de primavara, de copaci albi, de lac. Aroma de aer si de padure. Iar apoi, aroma lui, pe care am adorat-o din momentul cand m-a luat in brate. Incet, fara cuvinte, putin timid, caci asa era el.

Mai stiu despre el ca la intoarcere a sofat doar cu mana stanga. Dreapta era cuibarita in poalele mele. Privirea lui nu avea grija de turatii, de culorile semaforului, ori de serpuirile drumului. Privirea lui, indreptata spre dreapta era preocupata de roseata din obrajii mei, de tremurul de emotie din glasul meu si de nerabdarea de a fi cu el. Mai stiu despre el ca a fost un gentleman. Ca la ore de dimineata, cand nici soarele nu vrea sa se trezeasca, atat e de lenes, m-a condus acasa. Mi-a imbratisat mainile si mi-a sarutat obrazul. Si mai stiu ca a doua zi, cand il cautam langa lacul nostru, in aprilie al nostru, in visele mele, cineva a sunat. Si din cea mai frumoasa realitate, din cea mai dorita dimineata, cea mai iubita ora opt, glasul lui a spus "Buna dimineata!" Iar eu, somnoroasa, am zambit a dragoste, a joc si am raspuns. In cuvinte adormite i-am soptit sa ma mai lase putin sa dorm, si ce bine ar fi daca m-as trezi alaturi de el.

Au trecut ceva ani de la prima noastra intalnire. Masina si-a schimbat-o, functia la fel. S-a mutat intr-un complex rezidential, iar biroul il are in cartier de fite. Iar sport practica numai la cluburi exclusiviste. Insa ceva nu s-a schimbat. Cand ne revedem intamplator, amandoi rosim. El timid, intai zambeste si apoi face un pas catre mine. Eu merg usor catre el si la jumatatea drumului ne imbratisam. Nici aroma nu i s-a schimbat. E tot calda, usor dulce, ca de barbat care ar vrea sa fie iubit!

"Pot schimba numai ceea ce nu am spus inca" (Douglas Pride)

2009-05-14T05:23:00.000-07:00

Dezamagirea imi intuneca sufletul si imi amorteste mintea atunci cand celei mai dragi persoane din viata mea i se intampla vreun rau. In acele momente ma clatin si pun sub observatie atenta realitatea. Caci stiu ca eu ma vindec usor cand alunec inconstienta in vreo prapastie a vietii, dar nu la fel de usor stiu sa o ridic pe ea in inaltul sperantelor, dupa ce a simtit raceala cimentului.

Si cum raul nu pica din cer, ci il purtam in maini sau ni-l ofera altii, sunt mai mereu expusa dezamagirii. Deceptia este si mai mare cand prieteni, inchipuiti sau nu, lovesc cu indiferenta, ignoranta, ori atitudini demne de intors spatele.

Am avut inca de mica, cel mai bun profesor in stiinta incertitudinii. Am invatat ca bine inseamna numai lipsa raului, ca linistea nu e decat lipsa discutiilor aprinse, ca zambetul se intampla pe chipul nostru atunci cand lacrimile intarzie. Am stiut ca deciziile, oricat de mici sau mari implica un risc si intotdeauna renunti ca sa obtii sau sa detii. Ca adevarul e la mijloc, ca cel care are argumentele cele mai potrivite contextului castiga, ca instabilitatea si indoielile sunt la fel de reale ca rutina ori sperantele. Si cu toate ca am avut in tolba sageti si am purtat scut care sa ma protejeze de nuantele faptelor si precaritatea increderii in cei din jur, am pierdut batalii mai mereu. Si continui sa descopar cu stupoare ca asa cum ne schimbam hainele, asa ne dezbracam mereu de caracter. Caci oameni suntem!

Am urcat, cateodata cu elan, altadata clatinandu-ma, treptele tolerantei. Mi-am propus sa raspund cu empatie, sa nu judec, sa caut adevarul abstract ca valoare si nu adevarul meu sau al tau, cel care preia forma vasului in care este prezentat. Si am reusit, de cele mai multe ori sa ies din infruntari prafuita, dar cu dreptul inainte.

Insa cand prezentul imi expune pe ecran un film in care personajul ce sufera este cel mai drag mie, atunci rastorn platoul de filmare, rescriu scenariul, inlatur obstacolele, pana ce eroul meu este din nou in siguranta. Si cand evenimentele curg printre noi in ritm normal, fara prea multe emotii sinusoidale, depun armele si imi spovedesc greselile. Astept sa se intample happy end-ul. Dar pana si el are nuante. Depinde cu ce ochi privesti si din ce directie a timpului. Mereu depinde...

Jurnal de sarbatoare

2009-05-10T07:38:00.001-07:00

Scrisoarea ta intarzie, postasul nu imi bate la usa, poarta nu scartaie, ca atunci cand anunta sosirea cuiva. E deschisa insa, pentru tine. Nu trebuie sa bati, doar intra.

Nu am gatit, nu fi suparat pe mine. Nu miros a vanilie sau a cozonaci, nici a fripturi, nici aroma de ierburi la cuptor nu port. Daca te apropii, vei simti iz de tristete. Da. Si zambet sters in coltul buzelor. Sunt ani de cand te astept, sa-mi imbratisezi sufletul. Te astept mai aprig de sarbatori, ma gandesc ca atunci, noua, oamenilor, ni se face mai mult dor decat de obicei…si sper mai mult decat ieri, mai mult decat maine ca ai sa vii. Nu m-am gatit nici pe mine desi e zi de sarbatoare. Nu mi-am pus hainele noi, nici podoabele care asteapta smerite, venirea ta. Ochii imi sunt simpli, ca de copil, fara impresii si asteptari de femeie. Obrazul mi-e gol, fara farduri. Iar buzele, buzele…nu vor decat sa iti zambeasca. Atat. Casa e cum o stii, cu muzica suava si flori in glastra. Muzica ascunde vocea ta, pe care mi se pare ca o aud, mai mereu, seara inainte de somn. Cartile sunt mai multe decat ai lasat. Ele ascund gandurile care fug insa mereu catre tine.

Dar fii fara grija, caci daca apari, pun fata de masa cea noua si tacamurile cu sclipiri. Iar in farfurie vom taia cu gratie amintiri, din cele gustoase, picante. Iar la desert, vom dansa unul cu altul. Caci foamea mea nu e de bucate, ori de dulciuri, e foame de dragostea ta.Am sa te astept pana dupa slujba. Am sa te caut cu ajutorul simturilor, caci poate te-ai ratacit pe drum. Privirea imi va fi alerta, parfumul tau il stiu pe de rost, deci nu ai cum sa treci pe langa mine si sa nu te recunosc. Fii fara grija, daca te ratacesti, am sa te gasesc eu. In marea de oameni, de langa biserica, de langa parc, am sa te caut. Si am sa te iau de mana usor, asa cum te-am invatat. Si tu ai sa-mi promiti cu ochii ca ramai.

De nu vii, de nu te aflu pe acolo, pe aici, am sa ma rog pentru noi. Am sa ma rog Timpului sa ne lase ani, iar daca e mult doar luni. Nu vreau doar zile, vreau cel putin luni. Cateva luni de fericire. Soarelui am sa ma rog sa nu arda prea tare, ca sa nu te feresti din calea mea. Dar nici prea putin, ca sa nu fii prizonierul casei tale. Pe Luna am sa o rog sa oglindeasca pamantul, iar lumina ei sa ne fie calauza, in drumul nostru unul catre altul. Am sa ma rog familiei, prietenilor, cunostintelor, dusmanilor, sa iti aminteasca de noi, ca sa nu te pierzi iarasi. Am sa rostesc si o rugaciune Sufletului tau, sa nu ma uite.

Si daca drumurile noastre nu sunt aceleasi, nici la asta sarbatoare, te astept la urmatoarea! Si de nu poti veni atunci, cauta-ma la mare. Sau la munte. Cauta-ma in librarii, sunt acolo, intre carti. Cauta-ma printre spectatori, la piese superbe de teatru. Cauta-ma pe alei pietruite, pe drumuri de verdeata, printre fantani si nu uita de orasele muzeu.Fii fara grija, ai sa ma recunosti. Caci sunt croita dupa dorintele tale!

2009-05-07T13:33:00.000-07:00

Obisnuiesc sa pun etichete iubirilor mele, ca sa le pot pastra si peste ani. Pentru ca memoria mea nu este aliatul ratiunii, ci al sufletului, transform un obiect sau o intamplare in metafora acelei legaturi. Caci doar asa imi amintesc, in timp, de el si de noi.

Si cea mai draga amintire dintre cele traite sau visate este legata de aroma de cafea. Veti spune ca m-am inspirat din reclame, ei bine, nu. Au fost si altii, altele, care uneori au confundat gustul si mireasma cafelei cu dragostea, dorita sau implinita.

I-am uitat chipul si timbrul vocii. I-am uitat gesturile, obiceiurile si nu v-as putea povesti decat putine lucruri despre el. Cum il regasesc atunci, in amintirile mele? In diminetile cuplului nostru, ma alinta cu cafea. Ani la rand m-a trezit aroma cafelei care ma mangaia in absenta lui. Parfum tare, penetrant, care imi dezmortea intai mintea, apoi trupul. Dimineti sute, m-am trezit zambind, pentru ca acel parfum intens, de cafea, era congruent cu dragostea lui. Podoabe, nu tin minte cate, cum si cu ce prilej am primit din partea lui. Dar ceasca mare de cafea de pe masa din bucataria noastra, daruita grijuliu, imi deschidea portile zilei si imi era aliat de nadejde.

Cafea ca a lui nu mai bausem si nici nu mi-a fost dat apoi sa mai gust in nici o alta casa imprumutata, in nici o cafenea celebra, in nici un colt de tara ori de lume. Primul te iubesc nu mi s-a pastrat in tainele mintii. Nici primul sarut, ori cea mai frumoasa noapte de dragoste. Nu ma pot lauda ca pastrez mai bine prin cotloanele sufletului imaginea primei infrangeri in doi, a primei aniversari, a primei dezamagiri. Dar imi aduc aminte de parca ar fi fost ieri, prima dimineata si cafeaua oferita cu drag, cu prietenie, de barbatul pe care l-am iubit.

2009-05-06T11:23:00.000-07:00

Discutam recent cu o amica despre povesti de dragoste, conditia femeii, despre mariaj, despre secole vechi cu obiceiuri ingropate, secole noi, cu obiceiuri desucheate. Ea adora cartile scrise de autori celebri, din alte timpuri, eu ma potrivesc mai bine cu autori contemporani, care in cuvinte simple, spun adevaruri mari despre viata.
Si cum povesteam langa ceaiul de lavanda, ma intreba despre ultimul barbat care si-a pus amprenta asupra gandurilor mele. Nefiind una dintre prietenele care sa ne cunoasca pe amandoi, m-a rugat sa ii povestesc cu amanunte, despre tine.

Si asta am facut. In timp ce povesteam, au inceput sa ii curga lacrimi. Si timp de cateva minute, cat am vorbit si am zambit nu pentru ea, ci pentru tine, ea a plans. A spus ca este nedrept ca acum, in timpul in care facem propriile alegeri, acum cand nimic nu ne mai obliga la decizii luate din datorie, sa nu fim capabili sa pastram fericirea. Iar eu i-am spus ce am invatat de la tine: ca orice intalnire importanta pe care o am in viata, cu un alt suflet, ma invata ceva despre mine. Si de aceea nu sunt si nu voi fi trista.

...El mananca sanatos, bea dimineata suc de fructe care inteapa limba, dar care protejeaza trupul. El se roaga in fiecare seara si in fiecare dimineata, iar daca prin vreo capcana a timpului, nu se intampla asa, atunci trimite toata lumina din sufletul lui catre cei la care tine. El nu se uita decat rar la televizor, uneori la meciurile de fotbal. Dar doar uneori, altfel as fi stiut care este echipa lui preferata. El citeste mult, dar nu atat de mult precum si-ar dori. Cartile lui preferate sunt langa patul mare, de burlac, din dormitorul unde mereu este aprinsa o lumanare. El lasa la plecare, radioul deschis, pe postul unde se canta despre dragoste. El pleaca dimineata tarziu si se intoarce mereu cand soarele apune. El aprinde betisoare parfumate ca sa curete casa de rele si de singuratate. Daca il intrebi, nu va recunoaste ca si de singuratate.
El isi tine lucrurile in ordine, nu ca alti barbati. El are o dorinta: sa tii mereu usile inchise. Iar cand vii pentru prima oara in casa lui, iar el simte ca ai sa mai vii inca o data si inca o data, iti face instructajul. Sa nu uiti sa inchizi usile si care nu cumva sa le trantesti cu zgomot. Caci i se face dor si teama de copilarie atunci, iar el e acum barbat in toata firea, nu isi mai poate lasa sufletul sa alerge asa, prin cotloanele varstelor de inceput.
El are o multime de prieteni, dar pe toti ii imbratiseaza la fel. El pastreaza relatii bune si potrivite cu toata lumea, pentru ca e mai usor sa inchizi ochii decat sa schimbi oamenii. Ceilalti se simt importanti pentru ca el le ofera atentia si sfaturile lui. Dar apoi, coplesit de atata public, de atatea mesaje de drag, de atatea promisiuni de intalniri, fuge la singuratatea lui. El are ca valoare suprema libertatea, iar singurele reguli pe care le accepta in viata lui sunt croite de catre cea mai draga fiinta pentru el. Uneori tradeaza regulile si ca sa fie curat iarasi, mediteaza cu devotament. Da, nu ti-am zis ca mediteaza? Se aseaza intr-o pozitie greoaie, si sta asa aproape o ora, poate si mai mult, dar cu spatele drept. Si mintea lui doarme un pic, caci asa isi odihnesc oamenii care lucreaza spiritual, mintea. Si in acea ora, isi pacaleste ratiunea fiind prezent si constient de tot ce este in jurul lui, dar cu gandurile interzise.
El te va face sa zambesti, daca insemni ceva pentru el. Nu ofera zambete gratuite, pentru ca el crede ca oamenii mari stiu sa se vindece singuri. Dar daca tine la tine, te va ajuta mereu. Ochii lui iti spun intotdeauna adevarul. Pentru ca el se concentreaza foarte mult in munca pe care o face, pentru ca este atat de atent la toate detaliile de pe scena, atunci cand pleaca de la teatru are nevoie de liniste. El nu iti vorbeste prea mult, si in nici un caz nu iti vorbeste fara continut. Dar oricat ar tacea, vei sti mereu cum se simte pentru ca ochii lui vorbesc. El are nevoie de odihna mai mult decat noi, ceilalti, de aceea noptile cu el sunt grele. Sau nu, depinde de ce iti doresti.
El viseaza mult, nu intarzie dimineata in pat, si face dragoste rar. Pentru el, dragostea este o farfuriuta de dulceata din care se mananca incet, cate o lingurita la un interval de timp stabilit tot de el. Pentru ca e pretioasa, nu din alt motiv!
El viziteaza mari si tari si iti aduce mereu cate un cadou, doua, trei din locuri indepartate. El traieste in prezent, dar nu a facut inca pace cu trecutul.
Uneori el vorbeste ca din carti, si nu ai cum sa il crezi pana nu descoperi singur invataturile povestite de el. Lui ii place sa joace biliard, sa se uite la tenis de camp, el gateste cel mai bun tiramisu. Lui nu ii place cand se fac presupuneri, dar de cele mai multe ori se lasa mintit de presupunerile lui. El uraste cuvantul "ego" si da vina pe el la fiecare greseala intamplata. El crede in suflete pereche, dar nu crede in oameni pereche...

2009-05-05T10:40:00.000-07:00

Mi-am deschis intr-o zi sufletul in fata unui necunoscut. L-am intrebat: "Tu ce faci cand esti tist?" " Ascult muzica" a spus el. "Ce fel de muzica?" - eu, uitandu-ma de jos in sus catre el. " Depinde de starea pe care o am." imi zise el

L-am cautat apoi, nu stiu din ce imbold. Si am inceput sa ii povestesc despre mine, cea buna si cea rea. Dincolo de mine, de ratiunea care imi ghida viata, aceasta dorinta de ai impartasi cine sunt. Nu lui ii povesteam, ci mie. Vroiam sa imi spun mie ce am gresit si ce am facut bine, ce am invatat, ce am uitat, de ce adoram bucuriile, cum imi uram demonii.

M-am deschis atat de usor, si, fara sa imi dau seama am inceput sa il iubesc. Cum iubesti dimineata lumina soarelui, cum bei apa atunci cand esti insetat, cum adormi atunci cand pici rapus de somn, cum tanjesti ca fumator dupa o tigara. Dincolo de reguli, de limite, de planuri, de real.

Nu l-am avut niciodata, nu am fost a lui decat poate intr-o singura noapte. Cand visand, ma strangea atat de tare in brate incat simteam durere. Si atunci am inteles: imi doream sa mor si sa renasc langa el, sa ma topesc in el, sa uit de ce e dincolo de noi. Tacerea lui ma facea sa sangerez, absenta lui o simteam ca lipsa unui membru.

Mi-a fost prieten, maestru, iubit, amant, dusman. Mi-a daruit si mi-a furat, m-a infuriat si m-a imbunat, mi-a deschis ochii si tot el mi i-a inchis. Mi-a dat curaj sa ma uit in oglinda si sa vad dincolo de haine, de farduri, de titluri, de realizari sau caderi. M-a invatat sa fiu prezenta, sa uit de timp si spatiu. Stiam ca doar prezentul il am, pentru ca trecutul era al lui, iar viitorul ne era amenintare.

Ii mai caut inca mirosul in timp ce adulmec pe altul. Nu il regasesc. Nici umbrele pe care trupul lui mi le dadea cadou in noptile de dragoste, nu le mai vad. Vocea lui din piept o mai pot auzi doar pe scena, dar imi lipseste curajul sa fiu din nou spectatorul lui.

Obisnuia sa ma strige in gand A. Simplu, A. Si eu il auzeam, ma intorceam si ii zambeam. Cu ochii, cu buzele, cu inima, cu trupul.

Din "Cele mai frumoase iubiri - Antologie Tango"