A fost odata ca niciodata un cufar. Inchis cu multe lacate, pentru ca ascundea un mare secret. In cufar nu se gaseau comori, aur, pietre pretioase, obiecte de valoare. Se adaposteau acolo temeri, mistere, toate acele lucruri neintelese, obscure si mohorate, care ar fi intunecat zilele oricui ar fi fost in preajma. Asupra acestui cufar fusese aruncat un mare blestem, care actiona ca o masura de protectie. Acela de a nu fi deschis decat de catre persoana care ar fi putut intelege si transforma raul. Astfel, oricine incerca sa deschida cufarul se lovea de o mare rezistenta si in cele din urma abandona.
Intr-o zi insa, in calea cufarului au ajuns doua persoane. Un barbat si o femeie. Care in inconstienta lor au incercat sa rupa lacatele. Au simtit pericolul, au realizat ca sansele sunt foarte mici, insa ametiti de ideea ca ar putea sa gaseasca o comoara au continuat in demersul lor. Au urmat zile si nopti grele, pline de cosmaruri, cu frici, suparari si neincredere. Blestemul cufarului actiona direct asupra sufletului celor doi, anuland orice era bun si frumos in ei. Au devenit orgoliosi, neincrezatori, s-au luptat unul cu altul, cu scopul de a nu avea nici unul dintre ei castig de cauza. Pana intr-o zi, cand realizand ca nu mai au nimic de pierdut, ca devenisera Umbra, ca abandonasera credinta si increderea in bine, cufarul ca prin minune s-a deschis.
Blestemul fusese inlaturat, pentru ca in toata aceasta metamorfozare a celor doi, acceptasera raul din ei. Fiecare pe al celuilalt. Si incheiasera un proces de evolutie. Lacatele au putrezit si tematori, au deschis impreuna obiectul care in imaginatia lor inca ascundea comori. Cu grija, cu atentie, au ridicat partea de sus, sperand ca ce vor gasi, ii va imbogati. Nu au fost insa surprinsi, cand in locul aurului, pietrelor pretioase au descoperit propriile framantari. Au privit secretele, minciunile, nelinistile si visele neimplinite. Si-au regasit amintirile dureroase, prejudecatile care ii tineau captivi, frica care le amortea bucuria. S-au luat de mana si s-au privit ca niciodata. Pentru ultima data.
Fiecare dintre noi adapostim in suflet un cufar. Unii il zavoram bine, ca raul sa fie sub control, altii il pictam si il infrumusetam, astfel incat sa atenuam raul. Si doar putini dintre noi lasam cufarul deschis si gazduim in el atat intunericul cat si lumina.
Nu stim ce s-a intamplat cu cei doi calatori care au reusit sa inlature blestemul. Dar un lucru e cert, au invatat mult. Si poate, cu ajutorul Celui de Sus, au devenit oameni mai buni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu