Sunt una dintre acele persoane care nu crede in dragostea la prima vedere. Pentru ca nu mi s-a taiat rasuflarea decat o singura data in viata, pentru ca iubirile mele au necesitat timp sa creasca si munca sa dea roade, pentru ca am devenit cu timpul foarte selectiva. Si umbrita de prejudecatile mele, am trecut poate pe langa oameni care meritau atentia si admiratia mea.
De foarte curand am cunoscut un barbat care m-a cucerit fara vorbe, doar prin zambetul lui. Un barbat chipes, pe gustul meu, care ar fi trecut pe langa mine fara sa il observ, daca nu as fi fost singura, intr-o tara straina, inconjurata de o limba pe care cu niciun chip nu o pot intelege. Daca emotionata fiind, putin speriata, nu as fi dat la o parte valul prejudecatilor de pe ochii mei ca sa il pot privi si as fi trecut indiferenta pe langa el, asa cum procedez in situatiile autohtone. Insa, acolo, la sute de kilometri departare de casa, am zambit a inocenta si am dat curs intalnirii noastre intamplatoare, menite sa imi dea o lectie de viata.
Am invatat ca ma pot indragosti foarte usor, ca nu e nevoie de povesti, intalniri, timp petrecut impreuna, ca sa ma conving ca omul de langa mine merita o sansa. O privire calda, care spune mai mult decat o mie de cuvinte, un zambet care ma cheama langa el, un gest care desi simplu, imi ofera incredere, mi-au fost de ajuns sa imi deschid sufletul si sa ma indragostesc in interval de cateva minute.
Ne-am revazut pentru cateva clipe a doua zi, cand mi-a inseninat iarasi ziua cu zambetul lui. Am schimbat putine cuvinte, cu siguranta dintre cele mai banale. Dar privirile noastre au vorbit o limba comuna, care nu avea nevoie de translator sau de protocoale. Privirile noastre treceau de barierele inventate, de tiparele pe care le folosim cu totii ca sa cucerim.
A trebuit sa plec inainte sa ii spun "la revedere", inainte sa ii dau de inteles cat de mult m-a bucurat intalnirea cu el. Nu stiu cand si daca voi mai merge in orasul lui, daca il voi revedea vreodata. Stiu insa ca de la acea intalnire atitudinea mea s-a schimbat.
De la reintoarcerea acasa, am ridicat ochii din grijile sau planurile care imi umbreau amiezele si am inceput sa cunosc oameni noi. Si am inteles, in sfarsit, ca numai eu impuneam limite si ca numai eu puteam renunta la ele.
Poate ca fiecare din noi a trait macar odata in viata o experienta similara cu cea presentata de tine si in acele momente incepi sa te intrebi ce conteaza cu adevarat in viata; conteaza principiile care te-au calauzit de-a lungul vietii sau conteaza clipa, acel moment unic cand te lasi purtat de val renuntand la orice urma de ratiune si actionand sub impulsul a cea ce inima iti dicteaza. Cred in dragostea la prima vedere pentru ca am trait acest sentiment, pentru ca am ramas fara suflare atunci cand intr-o mare cenusie de oamenii zaresti o luminita, un chip care e unic printre celelalte.. este un sentiment unic si placut..
RăspundețiȘtergere