Looking for...

Recunosc, sunt atrasa de bijuterii! Si ma rasfat cu ele. Sunt alintul meu, sunt mangaierea de pe piept, sunt zgomotele jucause de la maini. Sunt sclipiri de mister pe lobul urechii, sunt intrebari puse sau nepuse strase toate in piatra de pe deget. De ma intrebi care-mi sunt mai de pret, va trebui sa astepti sa le caut in adancurile memoriei, sa forez dupa povestile lor.

Sa deschid sertarul cu dragoste, cel cu calatorii, ori cel pe care scrie poleit "sarbatori". Sa imi aduc aminte de mare, de alta mare si, inca o mare! De un sat de departe, unde, mi-am vandut sufletul pe un inel. Inel topit pe degetul meu, din argint indragostit de nisip, de soare si de vara.

Sa revad rosul florii de la mana. Si zambetul cald al celui care mi-a adus de peste ocean, bratara mea de lemn si rosu. Bratara mea de drag.

Imi aleg cu grija podoabele, nu dupa vreo ratiune de asorte, ci dupa emotiile pe care le cuprind in ele. Si merg increzatoare pe drumul vietii mele, niciodata singura, mereu cu o poveste care-mi tine loc de prieten, mascata in culorile, liniile, curbele, stralucirile bijuteriilor mele.

Si in apusul zilelor, cand sufletul meu ajunge acasa, imi trimit la culcare podoabele. Si atunci imi raman drept giuvaiere, cele ce le port cu mine mereu: caldura, devotamentul, puterea, rabdarea. Iar tu, de-mi esti alaturi, te vei alinta cu ele, te vor mangaia si azi, si maine, si in toate zilele si noptile noastre.

Calatorii...

Daca ar fi sa multumesc cuiva, draga suflete, pentru prietenia frumoasa dintre noi, mi-as arata recunostinta celor trei orase care ne-au fost gazde la debutul povestii noastre. Caci fara ele, fara noptile din Budapesta, pranzurile si plimbarile din Viena, fara povestile pe glas de muzica din Venetia, noi nu ne-am fi recunoscut astazi ca suflete pereche.
Iti aduci aminte plimbarea noastra de cu seara din centrul orasului tanar, asa de plin de viata? Cat mi-as fi dorit sa am curaj sa te iau de mana pe podul de peste Dunare, sau sa iti zambesc a dragoste cand mi-ai adus platoul cu fructe de vara, ca sa ma hranesti! Ne uitam uimiti si nu intelegeam de ce toate cuplurile se stransesera acolo, pe podul de lumina de peste Dunare, din orasul cu castele - Budapesta. Si apoi, am aflat - era sarbatoare in cetatea lor! Si ne-am avantat in multime, eu mai mult ca sa te caut si sa te gasesc pe tine, tu mai mult ca sa imi faci jocul. Mi-ai spus ca in orasul acesta, primul de pe harta noastra, ne vom invata unul pe altul. Cladirile mari, impunatoare, ne vor fi model de trainicie, iar curgerea fluviului, exemplu de rabdare.

M-ai condus apoi, pe autostrazi imbratisate de munti, catre a doua destinatie a vacantei noastre. Am ajuns in orasul pe care l-am recunoscut ca fiind al meu. Si i-am iubit arhitectura, muzeele, parcurile, strazile atat de inguste, terasele pline de flori, cu cateva mese sculptate, la care ne asezam sa ne bem cafeaua, sa ne indulcim serile. Si acolo, in Viena, inainte sa ne sarutam in ploaie, iti amintesti, in prima seara, mi-ai oferit cea mai buna licoare care mi-a atins vreodata buzele. Am cautat apoi acel cocktail in alte colturi de lume, dar nu am regasit gustul dulce, suav, al Cosmopolitan-ului din centrul Vienei. Te-am rugat sa ramanem acolo, aproape de Schonbrunn, intr-una dintre mansardele albe, in care ne visam amandoi. Ti-am spus ca eu voi scrie romanul vietii noastre si voi canta la pian ca sa iti alung dorul de casa, ca iti voi pregati micul dejun, si pranzul, si cina, ca te voi incalzi cu trupul meu, in toate noptile, ca-ti voi citi, ca pot sa iti fiu si prieten, si iubita, si mama, si fiica, numai sa ramanem acolo. Nu mi-ai crezut niciodata intuitia, dar uite, de curand am aflat ca Viena este orasul patronat de Venus - zeita care imi este aliat si inger protector.

Si dupa cateva zile perfecte, in orasul sufletului meu, m-ai luat de mana si m-ai dus catre locul in care apa imbratiseaza piatra. In care natura stapaneste omul, iar istoria este suveranul prezentului. Mi-ai aratat un colt de lume de poveste, mi-ai daruit o bijuterie. Caci nu mai vazusem oras mai plin de taine, de mister, mai frumos. Venetia - oras muzeu! Aleile de apa, oamenii, piata, muzica, portul, sampania, bisericile, podurile micute, gradinile, mastile, culorile, mirosurile, toate mi se pareau parte de vis, de scenariu. Dansul nostru din fiecare seara, dupa cina, in San Marco, artificiile, zambetul tau, tigara ta de foi, dorinta mea! Noptile atat de calde, de umede, balconul in care ieseai dupa ce faceam dragoste, cornurile si cafeaua de dimineata, tacerea noastra de langa apa. Casa in care a locuit cineva celebru, bratara pe care mi-ai cumparat-o cadou, chelnerul care mi-a sarutat mana, rochia lunga de voal alb, tu si cu mine. Cu teama am pasit apoi spre casa, cu teama ca lasand in urma Venetia, Viena, Budapesta, te voi pierde. Tulburata, de gandul ca vor ramane numai amintiri in sufletul meu.

Ai incercat apoi, clipa de clipa, luna de luna sa imi oferi cate o farama de vacanta, de visare. Astept cu nerabdare vara noastra. Stiu ca vom pleca catre alte destinatii, ca-mi vei dezvalui alte orase. Si mai stiu, iubitul meu, ca celor trei povestite, le sunt pe veci recunoscatoare! Caci mi te-au daruit pe tine!"

Barcelona, oras al simturilor

Fiecare calatorie iti dezvaluie un drum catre tine insuti. Te dezvaluie pe tine, sub o alta culoare, iti arata o nevoie ascunsa bine, iti ofera pace si impacare, te lasa sa te iubesti mai mult decat acasa. Sau cel putin, acest lucru mi se intampla mie.

Prefer calatoriile spontane. Imi place sa deschid pagina cu bilete de avion si sa imi las intuitia sa aleaga destinatia. Nu ma interesez niciodata despre locurile pe care le voi vizita, despre istorie, preturi, vreme, frumuseti, restaurante, evenimente. Imi place sa descopar un oras asa cum imi descopar iubitul. Fara sa il caut, fara sa cer informatii, fara sa insist.
Calatoriile pe care le-am facut dupa reteta mea au fost deosebite. Si acum invat ca si iubirile alese asa, spontan, cu emotie, fara ganduri si planuri sunt cele mai fericite.

Am cunoscut de curand un loc minunat. O rascruce de drumuri, de rase, de pamant si uscat. Un oras in care arhitectura senzuala se impleteste armonios cu puterea transparenta a cladirilor de business. In care un parc te poate face sa te simti copil pentru ca adaposteste o cladire de turta dulce. Un tarm de mare lenes si impodobit cu iahturi de parca ar fi imbracat in bijuterii. O strada in care esti inconjurat de sute de persoane dar nu te simti niciodata obosit. Aceasta minune de cetate care neobosit te invita sa o patrunzi, sa o afli, sa o atingi. Sa ii simti tactil piatra cu care se apara si sa iti incanti privirea cu vedele prezent. Sa te lasi mangaiat de soare si de briza.

Barcelona miroase a libertate. Spre deosebire de alte cetati, ea nu te apasa. Nici nu te infricoseaza. Acest targ modern iti aminteste despre visuri devenite realitate. Despre cladiri visate si inchipuite care devin repere peste ani pentru ca un om a crezut in el. Putin spus om, poate sfant. Cazut pentru putin timp pe pamant ca sa povesteasca viitorului despre ce putem realiza daca ne lasam sufletul sa creeze. Antonio Gaudi era fermecat de simplitate. In loc sa deseneze o floare pe o panza, sa schiteze o tulpina, el a domesticit piatra si a creat o floare. Si nu numai una.

Orasul iti inspira joaca. Cu reguli clare. Bulevardul Diagonal (superb ornat de magazine) si cele cateva artere principale iti ingradesc terenul. Si daca intri in labirint, ramai uimit de cladiri, de forme, de umbre, de flori, de copaci plantati in piatra, de picturi imense ce strajuiesc intrare in case, de piatete in care exista obligatoriu o fantana, de catedrale ascunse si ferite. Si cateodata auzi clopote, altadata rasete, mai spre centru muzica. E o incantare a simturilor. Orasul iti atata curiozitatea. Iti ofera invitatii la teatru, caci arta se desfasoara in inima lui.

Ferita de un zid, printre bijuterii de arhitectura, intr-o gradina superba, cineva canta la chitara. Ma uit printre gratiile negre ale portii de fier si ma intreb: imi place mai mult mirosul de vechi al fierului, ma incanta mai mult sunetul care canta despre dragoste, prefer sa mangai piatra mare, uzata si fina care seamana in ochii mei cu pielea barbatului matur si puternic pe care il ador?

Nu ma pot hotara. Nu stiu sa aleg intre frumusetile Barcelonei.

Stiu insa ca acolo as vrea sa iubesc, sa daruiesc, sa primesc, sa ma joc, sa gust, sa ating, sa inchid ochii, sa sarut marea, sa ma impodobesc in nisip, sa fiu desculta, sa rad cu toata pofta, sa uit, sa cad istovita de fericire.
Acolo vreau sa mor, incalzita de piatra si alintata de flori. Si de menta.
Barcelona, te ador!

Inceput de zi...

Trezit la 6.15 AM, dupa doar doua ore de somn. Atat a binevoit stapana mea - mintea, sa se odihneasca. Imbracat repejor la ora 7 AM si iesit afara. Mutat masina pe alt loc de parcare, pentru ca pe primul loc, gasit in noaptea precedenta, parca nu statea bine.
Punem PAUZA cateva secunde...aer proaspat, taios de dimineata, copacii inca infloriti din gradina blocului, miros duios si rece. Inspir aer adanc, mintea, plamanii, stomacul, se curata de rele. Expir tot, raman goala, inchid ochii, repet dusul de aer. Frison de frig, dar ce bine este!
Las frana de mana, a-ntaia, sofez pentru doua minute si imi culc prietena, insotitoarea de drum, intr-un loc mai ferit. hmmm...sub un alt copac inflorit. Si respir iarasi.

Zambesc, urc in camera, ma cuibaresc in pat unde raman pentru o ora. Corpul meu ar vrea atat de mult sa doarma, mintea mea a luat-o deja la trap, iarasi in prea multe directii deodata. 8.15 zice un alt insotitor, telefonul meu, prietenul meu destept, pe care il privesc dimineata la trezire, seara la culcare, de zeci de ori in timpul zilei. Ia te uita, esti chiar demn de o gelozie! Pacat ca nu ai suflet, caci prezent imi esti. Dus in cinci minute, ma imbrac in aroma de nuca, ma fac frumoasa. Dar nu prea, caci ochii si tenul vor odihna. Hai totusi, un pic de fard, cat sa traseze o umbra, si rimel.
Pe buze vesnicul lipstick de cirese, care deschide sertarul cu zambete. Mananc pe fuga cateva boabe de struguri, ce bucurie, sa manaci struguri oricand ai chef. Frumoasa-i libertatea!

Si acum, se face tarziu...bifat laptopul, echipamentul de sport, cartea pe care vreau sa i-o daruiesc lui, bifat geanta de umar...prea multe de tinut minte, ce sa mai zic de purtat pana la masina. Ce bine ca azi nu port tocuri, as fi cazut sigur pe scarile de la intrare, cu asa o incarcatura pe brate.

In sfarsit 20 de minute de relaxare, cat imi ia sa ajung la teatru. Iubire in spaniola, portugheza, engleza, toate la radio. Geam deschis, cat sa fie putin racoare. Parca mai putine ganduri, iar cele care sunt, macar sunt ordonate: ce am de facut astazi cu echipa, mail-urile plictisitoare dar obligatorii pe care le-am pus in agenda, cateva telefoane. Cafeaua cu fetele mele, de abia astept!

Uite-l ca vine. Urca, ma imbratiseaza, spune "Ce frumoasa esti!" Primesc timida complimentul, retrag privirea, pun zavor la inima. Nu de alta, dar suntem acum, eu si inima, sub tratament. Ne delectam doar cu emotii mici. Nu ii daruiesc cartea, ar fi ridicol. Coboara, las frana de mana, a-ntaia, pornesc. Alte 20 de minute de liniste superba in sufletul meu. Si zambet constant pe buze.
Normal, a zis ca esti frumoasa!

Happy, happy car!

Unora dintre noi ne plac intelectualii, altora artistii, si mai stiu pe unele care prefera descurcaretii in ale vietii. Altele ne orientam dupa cat de mare are el biroul si la ce etaj este localizat, cu cat mai sus, cu atat mai bine. Unele ne uitam dupa caii putere din parcare, ori dupa ceasul de la mana. Sau ne mai atrag privirea liniile facute de umeri, spate, tors, ori picioare. Stiu dudui care prefera sportivii, altele - mai stilate - care socotesc ca marca de laptop sau modelul de blackberry masoara IQ-ul si potenta, nu in pat, ci in piata. Cea financiara.
M-a intrebat odata, Bibi, colega de birou si experta in citit cv-uride barbati, ce masina are el. El, pe care il cunoscusem de curand, el care ma cucerise subit, la prima vedere. Cu un zambet usor, cu putina timiditate, cu o cutie de bomboane. Deci dupa prima intalnire, Bibi ma intreaba: "ei, dragut este, bifat. Dar ce masina are? aaaa..aaaahhhh, pai...nu stiu...ca nu mi-a trecut prin cap sa ma uit..."

Hhmm, da! Si asta spune tot! Bibi dezamagita, eu perplexa. Nu pentru ca descoperisem cu stupoare ca nu recunosc o marca auto, caci slava domnului, nu sunt asa de multe pe strazile noastre, recent intrate in lumea buna, europeana, incat sa nu le recunosti. Dar, perplexa, pentru ca acum, la lumina soarelui si nu a lunii, cum fusese in noaptea precedenta, cu el, era clara si prea usor de inteles situatia. Ma indragostisem lulea, la prima vedere.
Ii stiam numele si locul unde lucreaza. Nu ii stiam functia pentru ca avea denumire in engleza si cerea efort sa inteleg, iar tot efortul meu era ghemuit in stransoarea mainii lui. Caci era calda, fina si mirosea placut. A barbat pe care ai vrea sa il mangai, sa il iubesti mult, incet, dar sigur, cum se spune. Mai stiam despre el ca sofeaza o masina mica, cu patru usi. Masina minunata, care ne-a purtat pe melodii de dragoste catre un lac, intr-o seara cu luna plina. Iar cand draga de ea, masina, a pus frana si ne-a oprit acolo, la colt deBucuresti, iar el mi-a deschis portiera, eu am crezut ca visez. Pentru ca m-a condus pe taram de arome. Arome de flori de primavara, de copaci albi, de lac. Aroma de aer si de padure. Iar apoi, aroma lui, pe care am adorat-o din momentul cand m-a luat in brate. Incet, fara cuvinte, putin timid, caci asa era el.

Mai stiu despre el ca la intoarcere a sofat doar cu mana stanga. Dreapta era cuibarita in poalele mele. Privirea lui nu avea grija de turatii, de culorile semaforului, ori de serpuirile drumului. Privirea lui, indreptata spre dreapta era preocupata de roseata din obrajii mei, de tremurul de emotie din glasul meu si de nerabdarea de a fi cu el. Mai stiu despre el ca a fost un gentleman. Ca la ore de dimineata, cand nici soarele nu vrea sa se trezeasca, atat e de lenes, m-a condus acasa. Mi-a imbratisat mainile si mi-a sarutat obrazul. Si mai stiu ca a doua zi, cand il cautam langa lacul nostru, in aprilie al nostru, in visele mele, cineva a sunat. Si din cea mai frumoasa realitate, din cea mai dorita dimineata, cea mai iubita ora opt, glasul lui a spus "Buna dimineata!" Iar eu, somnoroasa, am zambit a dragoste, a joc si am raspuns. In cuvinte adormite i-am soptit sa ma mai lase putin sa dorm, si ce bine ar fi daca m-as trezi alaturi de el.

Au trecut ceva ani de la prima noastra intalnire. Masina si-a schimbat-o, functia la fel. S-a mutat intr-un complex rezidential, iar biroul il are in cartier de fite. Iar sport practica numai la cluburi exclusiviste. Insa ceva nu s-a schimbat. Cand ne revedem intamplator, amandoi rosim. El timid, intai zambeste si apoi face un pas catre mine. Eu merg usor catre el si la jumatatea drumului ne imbratisam. Nici aroma nu i s-a schimbat. E tot calda, usor dulce, ca de barbat care ar vrea sa fie iubit!

"Pot schimba numai ceea ce nu am spus inca" (Douglas Pride)

Dezamagirea imi intuneca sufletul si imi amorteste mintea atunci cand celei mai dragi persoane din viata mea i se intampla vreun rau. In acele momente ma clatin si pun sub observatie atenta realitatea. Caci stiu ca eu ma vindec usor cand alunec inconstienta in vreo prapastie a vietii, dar nu la fel de usor stiu sa o ridic pe ea in inaltul sperantelor, dupa ce a simtit raceala cimentului.

Si cum raul nu pica din cer, ci il purtam in maini sau ni-l ofera altii, sunt mai mereu expusa dezamagirii. Deceptia este si mai mare cand prieteni, inchipuiti sau nu, lovesc cu indiferenta, ignoranta, ori atitudini demne de intors spatele.


Am avut inca de mica, cel mai bun profesor in stiinta incertitudinii. Am invatat ca bine inseamna numai lipsa raului, ca linistea nu e decat lipsa discutiilor aprinse, ca zambetul se intampla pe chipul nostru atunci cand lacrimile intarzie. Am stiut ca deciziile, oricat de mici sau mari implica un risc si intotdeauna renunti ca sa obtii sau sa detii. Ca adevarul e la mijloc, ca cel care are argumentele cele mai potrivite contextului castiga, ca instabilitatea si indoielile sunt la fel de reale ca rutina ori sperantele. Si cu toate ca am avut in tolba sageti si am purtat scut care sa ma protejeze de nuantele faptelor si precaritatea increderii in cei din jur, am pierdut batalii mai mereu. Si continui sa descopar cu stupoare ca asa cum ne schimbam hainele, asa ne dezbracam mereu de caracter. Caci oameni suntem!



Am urcat, cateodata cu elan, altadata clatinandu-ma, treptele tolerantei. Mi-am propus sa raspund cu empatie, sa nu judec, sa caut adevarul abstract ca valoare si nu adevarul meu sau al tau, cel care preia forma vasului in care este prezentat. Si am reusit, de cele mai multe ori sa ies din infruntari prafuita, dar cu dreptul inainte.



Insa cand prezentul imi expune pe ecran un film in care personajul ce sufera este cel mai drag mie, atunci rastorn platoul de filmare, rescriu scenariul, inlatur obstacolele, pana ce eroul meu este din nou in siguranta. Si cand evenimentele curg printre noi in ritm normal, fara prea multe emotii sinusoidale, depun armele si imi spovedesc greselile. Astept sa se intample happy end-ul. Dar pana si el are nuante. Depinde cu ce ochi privesti si din ce directie a timpului. Mereu depinde...

Jurnal de sarbatoare

Scrisoarea ta intarzie, postasul nu imi bate la usa, poarta nu scartaie, ca atunci cand anunta sosirea cuiva. E deschisa insa, pentru tine. Nu trebuie sa bati, doar intra.

Nu am gatit, nu fi suparat pe mine. Nu miros a vanilie sau a cozonaci, nici a fripturi, nici aroma de ierburi la cuptor nu port. Daca te apropii, vei simti iz de tristete. Da. Si zambet sters in coltul buzelor. Sunt ani de cand te astept, sa-mi imbratisezi sufletul. Te astept mai aprig de sarbatori, ma gandesc ca atunci, noua, oamenilor, ni se face mai mult dor decat de obicei…si sper mai mult decat ieri, mai mult decat maine ca ai sa vii. Nu m-am gatit nici pe mine desi e zi de sarbatoare. Nu mi-am pus hainele noi, nici podoabele care asteapta smerite, venirea ta. Ochii imi sunt simpli, ca de copil, fara impresii si asteptari de femeie. Obrazul mi-e gol, fara farduri. Iar buzele, buzele…nu vor decat sa iti zambeasca. Atat. Casa e cum o stii, cu muzica suava si flori in glastra. Muzica ascunde vocea ta, pe care mi se pare ca o aud, mai mereu, seara inainte de somn. Cartile sunt mai multe decat ai lasat. Ele ascund gandurile care fug insa mereu catre tine.

Dar fii fara grija, caci daca apari, pun fata de masa cea noua si tacamurile cu sclipiri. Iar in farfurie vom taia cu gratie amintiri, din cele gustoase, picante. Iar la desert, vom dansa unul cu altul. Caci foamea mea nu e de bucate, ori de dulciuri, e foame de dragostea ta.Am sa te astept pana dupa slujba. Am sa te caut cu ajutorul simturilor, caci poate te-ai ratacit pe drum. Privirea imi va fi alerta, parfumul tau il stiu pe de rost, deci nu ai cum sa treci pe langa mine si sa nu te recunosc. Fii fara grija, daca te ratacesti, am sa te gasesc eu. In marea de oameni, de langa biserica, de langa parc, am sa te caut. Si am sa te iau de mana usor, asa cum te-am invatat. Si tu ai sa-mi promiti cu ochii ca ramai.

De nu vii, de nu te aflu pe acolo, pe aici, am sa ma rog pentru noi. Am sa ma rog Timpului sa ne lase ani, iar daca e mult doar luni. Nu vreau doar zile, vreau cel putin luni. Cateva luni de fericire. Soarelui am sa ma rog sa nu arda prea tare, ca sa nu te feresti din calea mea. Dar nici prea putin, ca sa nu fii prizonierul casei tale. Pe Luna am sa o rog sa oglindeasca pamantul, iar lumina ei sa ne fie calauza, in drumul nostru unul catre altul. Am sa ma rog familiei, prietenilor, cunostintelor, dusmanilor, sa iti aminteasca de noi, ca sa nu te pierzi iarasi. Am sa rostesc si o rugaciune Sufletului tau, sa nu ma uite.

Si daca drumurile noastre nu sunt aceleasi, nici la asta sarbatoare, te astept la urmatoarea! Si de nu poti veni atunci, cauta-ma la mare. Sau la munte. Cauta-ma in librarii, sunt acolo, intre carti. Cauta-ma printre spectatori, la piese superbe de teatru. Cauta-ma pe alei pietruite, pe drumuri de verdeata, printre fantani si nu uita de orasele muzeu.Fii fara grija, ai sa ma recunosti. Caci sunt croita dupa dorintele tale!