Dezamagirea imi intuneca sufletul si imi amorteste mintea atunci cand celei mai dragi persoane din viata mea i se intampla vreun rau. In acele momente ma clatin si pun sub observatie atenta realitatea. Caci stiu ca eu ma vindec usor cand alunec inconstienta in vreo prapastie a vietii, dar nu la fel de usor stiu sa o ridic pe ea in inaltul sperantelor, dupa ce a simtit raceala cimentului.
Si cum raul nu pica din cer, ci il purtam in maini sau ni-l ofera altii, sunt mai mereu expusa dezamagirii. Deceptia este si mai mare cand prieteni, inchipuiti sau nu, lovesc cu indiferenta, ignoranta, ori atitudini demne de intors spatele.
Am avut inca de mica, cel mai bun profesor in stiinta incertitudinii. Am invatat ca bine inseamna numai lipsa raului, ca linistea nu e decat lipsa discutiilor aprinse, ca zambetul se intampla pe chipul nostru atunci cand lacrimile intarzie. Am stiut ca deciziile, oricat de mici sau mari implica un risc si intotdeauna renunti ca sa obtii sau sa detii. Ca adevarul e la mijloc, ca cel care are argumentele cele mai potrivite contextului castiga, ca instabilitatea si indoielile sunt la fel de reale ca rutina ori sperantele. Si cu toate ca am avut in tolba sageti si am purtat scut care sa ma protejeze de nuantele faptelor si precaritatea increderii in cei din jur, am pierdut batalii mai mereu. Si continui sa descopar cu stupoare ca asa cum ne schimbam hainele, asa ne dezbracam mereu de caracter. Caci oameni suntem!
Am urcat, cateodata cu elan, altadata clatinandu-ma, treptele tolerantei. Mi-am propus sa raspund cu empatie, sa nu judec, sa caut adevarul abstract ca valoare si nu adevarul meu sau al tau, cel care preia forma vasului in care este prezentat. Si am reusit, de cele mai multe ori sa ies din infruntari prafuita, dar cu dreptul inainte.
Insa cand prezentul imi expune pe ecran un film in care personajul ce sufera este cel mai drag mie, atunci rastorn platoul de filmare, rescriu scenariul, inlatur obstacolele, pana ce eroul meu este din nou in siguranta. Si cand evenimentele curg printre noi in ritm normal, fara prea multe emotii sinusoidale, depun armele si imi spovedesc greselile. Astept sa se intample happy end-ul. Dar pana si el are nuante. Depinde cu ce ochi privesti si din ce directie a timpului. Mereu depinde...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu