Obisnuiesc sa pun etichete iubirilor mele, ca sa le pot pastra si peste ani. Pentru ca memoria mea nu este aliatul ratiunii, ci al sufletului, transform un obiect sau o intamplare in metafora acelei legaturi. Caci doar asa imi amintesc, in timp, de el si de noi.

Si cea mai draga amintire dintre cele traite sau visate este legata de aroma de cafea. Veti spune ca m-am inspirat din reclame, ei bine, nu. Au fost si altii, altele, care uneori au confundat gustul si mireasma cafelei cu dragostea, dorita sau implinita.

I-am uitat chipul si timbrul vocii. I-am uitat gesturile, obiceiurile si nu v-as putea povesti decat putine lucruri despre el. Cum il regasesc atunci, in amintirile mele? In diminetile cuplului nostru, ma alinta cu cafea. Ani la rand m-a trezit aroma cafelei care ma mangaia in absenta lui. Parfum tare, penetrant, care imi dezmortea intai mintea, apoi trupul. Dimineti sute, m-am trezit zambind, pentru ca acel parfum intens, de cafea, era congruent cu dragostea lui. Podoabe, nu tin minte cate, cum si cu ce prilej am primit din partea lui. Dar ceasca mare de cafea de pe masa din bucataria noastra, daruita grijuliu, imi deschidea portile zilei si imi era aliat de nadejde.

Cafea ca a lui nu mai bausem si nici nu mi-a fost dat apoi sa mai gust in nici o alta casa imprumutata, in nici o cafenea celebra, in nici un colt de tara ori de lume. Primul te iubesc nu mi s-a pastrat in tainele mintii. Nici primul sarut, ori cea mai frumoasa noapte de dragoste. Nu ma pot lauda ca pastrez mai bine prin cotloanele sufletului imaginea primei infrangeri in doi, a primei aniversari, a primei dezamagiri. Dar imi aduc aminte de parca ar fi fost ieri, prima dimineata si cafeaua oferita cu drag, cu prietenie, de barbatul pe care l-am iubit.