L-am cautat apoi, nu stiu din ce imbold. Si am inceput sa ii povestesc despre mine, cea buna si cea rea. Dincolo de mine, de ratiunea care imi ghida viata, aceasta dorinta de ai impartasi cine sunt. Nu lui ii povesteam, ci mie. Vroiam sa imi spun mie ce am gresit si ce am facut bine, ce am invatat, ce am uitat, de ce adoram bucuriile, cum imi uram demonii.
M-am deschis atat de usor, si, fara sa imi dau seama am inceput sa il iubesc. Cum iubesti dimineata lumina soarelui, cum bei apa atunci cand esti insetat, cum adormi atunci cand pici rapus de somn, cum tanjesti ca fumator dupa o tigara. Dincolo de reguli, de limite, de planuri, de real.
Nu l-am avut niciodata, nu am fost a lui decat poate intr-o singura noapte. Cand visand, ma strangea atat de tare in brate incat simteam durere. Si atunci am inteles: imi doream sa mor si sa renasc langa el, sa ma topesc in el, sa uit de ce e dincolo de noi. Tacerea lui ma facea sa sangerez, absenta lui o simteam ca lipsa unui membru.
Mi-a fost prieten, maestru, iubit, amant, dusman. Mi-a daruit si mi-a furat, m-a infuriat si m-a imbunat, mi-a deschis ochii si tot el mi i-a inchis. Mi-a dat curaj sa ma uit in oglinda si sa vad dincolo de haine, de farduri, de titluri, de realizari sau caderi. M-a invatat sa fiu prezenta, sa uit de timp si spatiu. Stiam ca doar prezentul il am, pentru ca trecutul era al lui, iar viitorul ne era amenintare.
Ii mai caut inca mirosul in timp ce adulmec pe altul. Nu il regasesc. Nici umbrele pe care trupul lui mi le dadea cadou in noptile de dragoste, nu le mai vad. Vocea lui din piept o mai pot auzi doar pe scena, dar imi lipseste curajul sa fiu din nou spectatorul lui.
Obisnuia sa ma strige in gand A. Simplu, A. Si eu il auzeam, ma intorceam si ii zambeam. Cu ochii, cu buzele, cu inima, cu trupul.
Din "Cele mai frumoase iubiri - Antologie Tango"
frumos :)
RăspundețiȘtergere