Happy, happy car!

Unora dintre noi ne plac intelectualii, altora artistii, si mai stiu pe unele care prefera descurcaretii in ale vietii. Altele ne orientam dupa cat de mare are el biroul si la ce etaj este localizat, cu cat mai sus, cu atat mai bine. Unele ne uitam dupa caii putere din parcare, ori dupa ceasul de la mana. Sau ne mai atrag privirea liniile facute de umeri, spate, tors, ori picioare. Stiu dudui care prefera sportivii, altele - mai stilate - care socotesc ca marca de laptop sau modelul de blackberry masoara IQ-ul si potenta, nu in pat, ci in piata. Cea financiara.
M-a intrebat odata, Bibi, colega de birou si experta in citit cv-uride barbati, ce masina are el. El, pe care il cunoscusem de curand, el care ma cucerise subit, la prima vedere. Cu un zambet usor, cu putina timiditate, cu o cutie de bomboane. Deci dupa prima intalnire, Bibi ma intreaba: "ei, dragut este, bifat. Dar ce masina are? aaaa..aaaahhhh, pai...nu stiu...ca nu mi-a trecut prin cap sa ma uit..."

Hhmm, da! Si asta spune tot! Bibi dezamagita, eu perplexa. Nu pentru ca descoperisem cu stupoare ca nu recunosc o marca auto, caci slava domnului, nu sunt asa de multe pe strazile noastre, recent intrate in lumea buna, europeana, incat sa nu le recunosti. Dar, perplexa, pentru ca acum, la lumina soarelui si nu a lunii, cum fusese in noaptea precedenta, cu el, era clara si prea usor de inteles situatia. Ma indragostisem lulea, la prima vedere.
Ii stiam numele si locul unde lucreaza. Nu ii stiam functia pentru ca avea denumire in engleza si cerea efort sa inteleg, iar tot efortul meu era ghemuit in stransoarea mainii lui. Caci era calda, fina si mirosea placut. A barbat pe care ai vrea sa il mangai, sa il iubesti mult, incet, dar sigur, cum se spune. Mai stiam despre el ca sofeaza o masina mica, cu patru usi. Masina minunata, care ne-a purtat pe melodii de dragoste catre un lac, intr-o seara cu luna plina. Iar cand draga de ea, masina, a pus frana si ne-a oprit acolo, la colt deBucuresti, iar el mi-a deschis portiera, eu am crezut ca visez. Pentru ca m-a condus pe taram de arome. Arome de flori de primavara, de copaci albi, de lac. Aroma de aer si de padure. Iar apoi, aroma lui, pe care am adorat-o din momentul cand m-a luat in brate. Incet, fara cuvinte, putin timid, caci asa era el.

Mai stiu despre el ca la intoarcere a sofat doar cu mana stanga. Dreapta era cuibarita in poalele mele. Privirea lui nu avea grija de turatii, de culorile semaforului, ori de serpuirile drumului. Privirea lui, indreptata spre dreapta era preocupata de roseata din obrajii mei, de tremurul de emotie din glasul meu si de nerabdarea de a fi cu el. Mai stiu despre el ca a fost un gentleman. Ca la ore de dimineata, cand nici soarele nu vrea sa se trezeasca, atat e de lenes, m-a condus acasa. Mi-a imbratisat mainile si mi-a sarutat obrazul. Si mai stiu ca a doua zi, cand il cautam langa lacul nostru, in aprilie al nostru, in visele mele, cineva a sunat. Si din cea mai frumoasa realitate, din cea mai dorita dimineata, cea mai iubita ora opt, glasul lui a spus "Buna dimineata!" Iar eu, somnoroasa, am zambit a dragoste, a joc si am raspuns. In cuvinte adormite i-am soptit sa ma mai lase putin sa dorm, si ce bine ar fi daca m-as trezi alaturi de el.

Au trecut ceva ani de la prima noastra intalnire. Masina si-a schimbat-o, functia la fel. S-a mutat intr-un complex rezidential, iar biroul il are in cartier de fite. Iar sport practica numai la cluburi exclusiviste. Insa ceva nu s-a schimbat. Cand ne revedem intamplator, amandoi rosim. El timid, intai zambeste si apoi face un pas catre mine. Eu merg usor catre el si la jumatatea drumului ne imbratisam. Nici aroma nu i s-a schimbat. E tot calda, usor dulce, ca de barbat care ar vrea sa fie iubit!